Găsiți următoarele evenimente în Iasi

http://iasi.ro.eventsdroid.com

Școala de Mers pe Munte #3 - Iași

Te-ai gândit vreodată cum e să dormi pe munte? Vrem să învățăm încă 200 de persoane neexperimentate (împărțite în 8 grupe) totul despre hiking, mediul înconjurător, voluntariat și care este legătura dintre toate acestea, în cadrul programului de educație montană Scoala de Mers pe Munte! Prezentările în diferite orașe au rolul de a oferii informații despre proiect, de a explica mai bine cum se va desfășura și de a promova un comportament etic și responsabil pe munte! Dată: 25 mai 2017 Locație: Casa Mihai Ursachi Ora: 19:00 ---- Asociația Tasuleasa Social și Coca-Cola HBC România continuă pentru al treilea an consecutiv proiectul de educație montană Școala de Mers pe Munte. Dorința, entuziasmul sau numărul mare de persoane care au aplicat în anii precedenți, ne-au convins de utilitatea și reușita unui astfel de program. A merge pe munte poate fi o pasiune, un sport, o activitate recreativă – dar oricare dintre acestea presupune o serie de cunoştinţe referitoare la tehnici, echipament, orientare în teren şi în primul rând atitudine faţă de munte – de temeinicia însuşirii cărora poate depinde reuşita drumeţiei sau chiar viaţa drumeţului. Noi credem că astfel de cunoştinţe ne pot ajuta şi dincolo de domeniul lor specific, lecţia muntelui ajutându-ne să devenim mai omenoşi, mai solidari, mai sensibili la frumos şi mai responsabili faţă de natură. Proiectul se adresează persoanelor peste 18 ani, iar pentru a aplica trebuie să completezi un formular de înscriere disponibil pe site-ul nostru. Te asteptăm așadar la prezentarea de la Casa Mihai Ursachi. Prin aceasta vei înțelege mai bine cum funcționează proiectul și vei avea șanse mai mari să fi selectat. Intrarea este liberă! www.tasuleasasocial.ro/proiecte/scoala-de-mers-pe-munte www.facebook.com/scoalademerspemunte
2017-05-25 19:00:00 2017-05-25 22:00:00 Europe/London Școala de Mers pe Munte #3 - Iași Te-ai gândit vreodată cum e să dormi pe munte? Vrem să învățăm încă 200 de persoane neexperimentate (împărțite în 8 grupe) totul despre hiking, mediul înconjurător, voluntariat și care este legătura dintre toate acestea, în cadrul programului de educație montană Scoala de Mers pe Munte! Prezentările în diferite orașe au rolul de a oferii informații despre proiect, de a explica mai bine cum se va desfășura și de a promova un comportament etic și responsabil pe munte! Dată: 25 mai 2017 Locație: Casa Mihai Ursachi Ora: 19:00 ---- Asociația Tasuleasa Social și Coca-Cola HBC România continuă pentru al treilea an consecutiv proiectul de educație montană Școala de Mers pe Munte. Dorința, entuziasmul sau numărul mare de persoane care au aplicat în anii precedenți, ne-au convins de utilitatea și reușita unui astfel de program. A merge pe munte poate fi o pasiune, un sport, o activitate recreativă – dar oricare dintre acestea presupune o serie de cunoştinţe referitoare la tehnici, echipament, orientare în teren şi în primul rând atitudine faţă de munte – de temeinicia însuşirii cărora poate depinde reuşita drumeţiei sau chiar viaţa drumeţului. Noi credem că astfel de cunoştinţe ne pot ajuta şi dincolo de domeniul lor specific, lecţia muntelui ajutându-ne să devenim mai omenoşi, mai solidari, mai sensibili la frumos şi mai responsabili faţă de natură. Proiectul se adresează persoanelor peste 18 ani, iar pentru a aplica trebuie să completezi un formular de înscriere disponibil pe site-ul nostru. Te asteptăm așadar la prezentarea de la Casa Mihai Ursachi. Prin aceasta vei înțelege mai bine cum funcționează proiectul și vei avea șanse mai mari să fi selectat. Intrarea este liberă! www.tasuleasasocial.ro/proiecte/scoala-de-mers-pe-munte www.facebook.com/scoalademerspemunte http://iasi.ro.eventsdroid.com/%C8%99coala-de-mers-pe-munte-3-ia%C8%99i.html Casa de Cultura "M. Ursachi", Copou, Iasi Scoala de Mers pe Munte
Partydul KissFM @ The Color Run Dream Tour Iași powered by DERO in Iasi,...
by Bandsintown
From The Rooftop to the Sun with My Nu Leng, Dread Mc(UK) & more
by Chase the Sun Events
Iasi Festivalito Verano 4th Edition
by Atelierul de Tango
HALF is Free
by Half is Free
Carbon"Concert Aniversar - 20 Ani de Activitate" IASI, 9 iunie
by Carbon a.s. NarcoBranco
MUN Club - Freedom of the press
by UN Youth Model United Nations Club
Maraton ⧓ Iasi
by Maraton
Folk'n'Iasi 2017
by Folk'n'Iasi
Iași / Lansare Omu Gnom ~ DJ Undoo @Fabrik
by Omu Gnom
Traviata de Giuseppe Verdi
by Opera Nationala Romana Iasi
Amalia Gaiță @ Amalia Gaita Live at Street Food Festival Iasi in Iasi, R...
by Bandsintown
Altfel de seri la Fika: Eu iau o cafea, tu ia o bere artizanala
by Fika Iasi
bizz.club Iasi business breakfast
by bizz.club Iasi
Adriano Trindade in Concert at Rock`N`Rolla
by Rocknrolla Iasi
Filarmonica Iași & Alexandra Dariescu & Gabriel Bebeșelea
by Festivalul Internațional al Educați
Seminar Gratuit Iasi! Atrage Abundenta in viata ta!
by Alexaevent.ro
EduMap @Iasi
by IntegralEdu
Bucovina Live la Rock'n'Iasi 2017
by Bucovina
Are viaţa sens?
by Harmony Cafe Iași
Training Public Speaking marca JCI Iasi
by JCI IASI
Gáspár György la Iași - ”Ce spun eu si ce auzi tu?” 20 mai 2017
by ParentIS
Sustine initiativa locala: Rock'n'iasi - Crowdfunding Campaign
by Rock'N'Iasi
Codecamp Iasi Hackathon: How to develop a "habit of learning"
by Codecamp Romania
bizz.club Iasi business breakfast
by bizz.club Iasi
CONCERT EUGEN DOGA:"DIALOGURILE DRAGOSTEI..."
by Spectacole Iasi
DINEUL CU PROȘTI
by Spectacole Iasi
Dineu cu proşti - Iasi - 15 mai
by Startickets.ro
Ziua de naştere a Sorin
by Hory Sport
Concert vocal-instrumental
by Institutul Teologic Romano-Catolic
We Want Techno #2 - Iasi
by We Want Techno RO
Booha Party Iaşi
by Booha
bizz.club Iaşi business breakfast
by bizz.club Iasi
Centenar FIEIași 2017
by Festivalul Internațional al Educați
Partydul KissFM @ The Color Run Dream Tour Iași powered by DERO in Iasi,...
by Bandsintown
From The Rooftop to the Sun with My Nu Leng, Dread Mc(UK) & more
by Chase the Sun Events
Iasi Festivalito Verano 4th Edition
by Atelierul de Tango
HALF is Free
by Half is Free
Carbon"Concert Aniversar - 20 Ani de Activitate" IASI, 9 iunie
by Carbon a.s. NarcoBranco
MUN Club - Freedom of the press
by UN Youth Model United Nations Club
Maraton ⧓ Iasi
by Maraton
Folk'n'Iasi 2017
by Folk'n'Iasi
Iași / Lansare Omu Gnom ~ DJ Undoo @Fabrik
by Omu Gnom
Traviata de Giuseppe Verdi
by Opera Nationala Romana Iasi
Amalia Gaiță @ Amalia Gaita Live at Street Food Festival Iasi in Iasi, R...
by Bandsintown
Altfel de seri la Fika: Eu iau o cafea, tu ia o bere artizanala
by Fika Iasi
bizz.club Iasi business breakfast
by bizz.club Iasi
Adriano Trindade in Concert at Rock`N`Rolla
by Rocknrolla Iasi
Filarmonica Iași & Alexandra Dariescu & Gabriel Bebeșelea
by Festivalul Internațional al Educați
Seminar Gratuit Iasi! Atrage Abundenta in viata ta!
by Alexaevent.ro
EduMap @Iasi
by IntegralEdu

Contact Us

Despre

Despre

Acest site îți arată care sunt evenimentele programate în orașul tău în următoarele zile.

Probleme?

Dacă găsești o eroare, sau vrei să ne sugerezi o îmbunătățire, contactează-ne! Lucrăm pentru a aduce acest site cât mai aproape de ceea ce îți dorești.

Îţi place?

Ne dorim să știm dacă acest site funcționează așa cum dorești pentru orașul tău. Anunță-ne dacă am putea adăuga ceva pentru tine.

Cine a făcut acest site?

EventDroid este produs de Mapedy.